Un veac de singuratate Maestro

Un veac de singurătate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel García
Márquez pe orbita celebrității internaționale și i-a adus Premiul Nobel
(1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de la
Mancha, nemuritoarea creație a lui Cervantes –, cel mai frumos roman de
expresie spaniolă din toate timpurile, așa cum mărturisește și Pablo
Neruda, care îl numește „Don Quijote al timpului nostru". Istoria celor
o sută de ani ai fabuloasei aventuri trăite de cele șapte generații ale
familiei Buendía, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile,
disperările și speranțele lor, este, de fapt, istoria miticului Macondo,
întemeiat de patriarhul José Arcadio Buendía, teritoriu prodigios, unde
fantasticul, irealul se insinuează adesea în realitate, miraculosul
conviețuind firesc cu viața de zi cu zi. Însă întregul demers narativ
sugerează ideea că Macondo nu se mărginește la o arie concretă, istoria
sa fiind, de fapt, istoria existenței umane, căci, așa cum arată
autorul, „mai curând decât un loc de pe lume, Macondo este o stare de
spirit".