Levantul

Cetitor sau cetitoare (vâj bătrân sau domnişoară)

Ce-n lumină de opaiţ mă ceteşti în astă seară

Năzuind să afli taina marelui Ampotrofag,

A lui Languedoc i proci, dac-ai şti cât mi-eşti de drag!

Crede, nu ştiu opul ista, epopeea de alviţă

Ce ţi-am pus-o între mânuri, domnişor sau copiliţă,

Dă ce lupt s-o-nchei, când poate nu-i decât o nălucire:

Nice glorie-mi aduce, nice bani şi nici mărire

Şi nu ştiu, nu ştiu, mă crede, dacă duce undeva.

Mă silesc să sap un templu în o stâncă de halva,

Bombonele, mieji de nucă pun pe el ca pe-o colivă

Năzuind să fie totuşi un palat. Fii milostivă,

Gingaşo, şi ia din carte numai cât e pentru tine