Legendele Olimpului Zeii volumul I

„Se povesteşte, în legendă, că lumea noastră cea de astăzi: pământul – plin de flori şi fructe, cu râuri
limpezi şi izvoare – soarele, luna, ziua, noaptea şi vânturile, suflând repezi,n-au fost întotdeauna astfel.
Lumea întreagă era-n haos, haos învârtejit şi negru, fără hotare, fără formă. Însă, precum cântau poeţii,
din haos s-a desprins pământul. Pămîntul nostru larg şi darnic. Iară pământul rupt din haos era însăşi
zeiţa Gheea. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat, Uranus. Şi el Uranus, era cerul, cerul înalt şi
plin de stele. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!… Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Ca să-i arate
dragostea, zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină, atâta timp cât era ziuă, şi noaptea o
învăluia într-o hlamidă albăstruie, plină de aştri lucitori. O dezmierda cu ploi şi vânturi, şi nu se sătura să-
i spună că ea va fi mereu a lui, cât o să fie lumea lume. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea
veşminte scumpe, pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. Îşi presăra în păr miresme din
cele mai alese flori. Şi îl privea cu ochii limpezi, strălucitori şi azurii, ai lacurilor de cleştar.” fragment din
„Legendele Olimpului Zeii, vol. I” – Alexandru MITRU