Vanatori -culegatori

„Petra vrea să fie scriitoare, Petrei i-e frică să fie mamă. Pentru o protagonistă feminină în literatura română, Petra e deosebit de antipatică. O închipuită. Dar literatura română a zilelor noastre are tot mai multe scriitoare gata să dărîme, cu scrisul lor, mitul maternității ca binecuvîntare, ceas magic și predestinare. Niciuna dintre mamele cărții de față (tinere sau bătrîne) nu e, filtrată prin ochii «răi» ai Petrei, o sfîntă, fiindcă lumea (a noastră) pe care o descrie Maria Manolescu e o lume a bărbaților, doriți, răsfățați, idealizați în varianta lor eroică și inaccesibilă de cuceritori. Pentru că ne plac vînătorii, nu culegătorii, luptele scurte, nu cultivatul cu răbdare. Din fericire, Maria Manolescu are simțul umorului și al grotescului, iar Petra supraviețuiește scriitoricește propriilor închipuiri. Petra, această voce care se povestește la persoana a III-a în romanul Mariei Manolescu, scrie piese de teatru, cu titluri care se tot schimbă, și e fascinată de teatru, pe cale de moștenire de familie și din dor de tatăl-actor dispărut. În textele inserate în roman e vorba și despre teatrul politic care-salvează-lumea (not) și mai ales despre specialitatea semideclarată a romancierei, relațiile de iubire și de cuplu (acum, și la maturitate). Dacă n-o cunoașteți pe Maria Manolescu dramaturga, Vînători-culegători e introducerea ideală, într-o confruntare prietenească la grătar stă o viață-ntreagă de visuri ratate.” (Iulia Popovici)