România 1951… &354;ara se afl&259; de &351;apte ani sub ocupa&355;ie ruseasc&259; Literatura publicabil&259; s-a încolonat f&259;r&259; murmur sub flamura realismului socialist Poe&355;ii cînt&259; pe întrecute electrificarea planul de stat &351;i prietenia nezdruncinat&259; cu marele vecin de la R&259;s&259;rit&350;i în miezul acestui timp mohorît amar &351;i f&259;r&259; orizont ochii unui tîn&259;r de

Opera Omnia volumul I+II

de Francois Villon

120 Lei (TVA inclus)
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cod produs: 0000170858

Editura: Tempus-Ro Art

Data aparitie: 2018

Editie: Editia I

Disponibilitate: In stoc

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

România, 1951… Ţara se află de şapte ani sub ocupaţie rusească. Literatura publicabilă s-a încolonat fără murmur sub flamura realismului socialist. Poeţii cîntă pe întrecute electrificarea, planul de stat şi prietenia nezdruncinată cu marele vecin de la Răsărit.

Şi în miezul acestui timp, mohorît, amar şi fără orizont, ochii unui tînăr de 18 ani, iubitor al muzelor şi student în anul I al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, se apleacă asupra versurilor unui poet medieval francez, încercînd să le transpună în grai românesc: „Je plains le temps de ma jeunesse” – „îmi plîng deci anii tinereţii”. Poetul francez era François Villon. Studentul român – Romulus Vulpescu.
în primul an de facultate (am mai povestit cîndva aceste lucruri), Vulpescu şi cu mine eram în grupe diferite şi nu ne vedeam decît în amfiteatru. într-o zi totuşi, la seminarul de lingvistică al lui Cicerone Poghirc, grupele noastre s-au contopit. Tema zilei: Limbaje tehnice, argouri, jargoane. Prilej pentru Vulpescu să intervină în discuţie, invocînd argoul jobelin folosit de Villon într-o seamă din baladele sale. Paşii poetului francez s-au pierdut în întuneric pe la 32 de ani; tot pe atunci, probabil, va fi trecut şi pragul veşniciei. Romulus Vulpescu a ostenit însă în tălmăcirea lui Villon peste o jumătate de veac. I-a dăruit, vasăzică, poetului mai mulţi ani decît Dumnezeu!
Evenimentul editorial cel mai impresionant al anului 2013 este, cu certitudine, apariţia celor 3 volume ale monumentului edificat de Romulus Vulpescu: Villon, Opera omnia1. Avem de-a face, cum ne avertizează tălmăcitorul în al său Cuvînt liminar, cu „prima versiune românească integrală a scrierilor ilustrului autor medieval francez”. Şi întrucît unii cercetători îi atribuie poetului liric şi paternitatea cîtorva lucrări dramatice, printre care şi vestita Farsă a Magistrului Pathelin, R.V. a tradus şi textele respective, ceea ce face din întreprinderea sa „prima ediţie integrală din lume a operei villoneşti”. Pînă la acest final apoteotic, sînt de consemnat cîteva etape. Mai întîi, apariţia în 1958, la Editura Tineretului, a volumului intitulat Opurile magistrului François Villon, adică Diata Mare şi Lăsata, Adaosul, Gergul şi Baladele, altfel spus (aflăm din Nota asupra ediţiei)“ numai o parte a celor peste 3000 de versuri cît numără opera poetului”. Se înşală cine ar crede că va regăsi aceste tălmăciri în ediţia ieşită acum la iveală. Căci Vulpescu n-a procedat prin adiţiune, ci prin remaniere tenace şi laborioasă, fixîndu-şi mereu obiective mai înalte şi tot mai severe niveluri de exigenţă. în anii primei versiuni a traducerii, el renunţase – în cadrul baladelor – la „respectarea riguroasă a rimelor de-a lungul tuturor strofelor componente”. Mai tîrziu însă, prin anii ’70, „orgoliul meseriei” i-a dictat o altă conduită: şi acest obstacol trebuia învins, ţinta vizată fiind „dobîndirea unei fidelităţi autentice, exhaustive, pe toate planurile discursului poetic”. O altă dificultate privea transpunerea în româneşte a criptogramelor lui Villon, care mişună în opera acestuia. R.V. s-a înverşunat şi a izbutit s-o răpună, deşi chiar pentru el „demersul poetului rămîne o enigmă, una din cele multe legate de existenţa lui şi de fortuna literară a scrierilor sale”. Şi ce să mai spunem despre faptul, minor în aparenţă, că atunci cînd în textul francez se strecoară o asonanţă, în traducerea românească ni se oferă de asemenea o asonanţă?
O atenţie specială reclamă transpunerea baladelor argotice, despre geneza cărora tălmăcitorul înclină să creadă că „Villon a fost sedus (asemeni multor scriitori din cam toate epocile) de noutatea domeniului de investigat; a fost fascinat de pitorescul personajelor care populau acest mediu social” şi „nu şi-a cenzurat pornirea auctorială de-a mima (făcîndu- se c-o trăieşte) o ipostază inedită”. Expresivitatea traducerii, prin exploatarea savuroasă a resurselor argotice româneşti, atinge aici una din cotele cele mai înalte.
în cuvîntul adresat Cititorilor la ediţia din 1533 a operei lui Villon, Clément Marot scria: „în privinţa dedesubturilor legatelor pe care le face în Testamentele sale, pentru ca să le cunoşti şi pentru ca să le-nţelegi cum ar trebui, ar fi trebuit să fi fost pe vremea lui la Paris şi să fi cunoscut locurile, lucrurile şi oamenii despre care vorbeşte: amintirea cărora, cu cît se va stinge mai mult, cuatît se vor cunoaşte mai puţin acele dedesubturi ale ziselor lui legate.” S-a scurs aproape o jumătate de mileniu de la aşternerea acestor rînduri, şi iată că, prin strădania conjugată a cercetătorilor de diverse specialităţi (istorici, filologi, critici literari, hermeneuţi, glosatori etc.), ştim astăzi mai mult decît Clément Marot cu privire la „locurile, lucrurile şi oamenii” despre care vorbesc Testamentele lui Villon. Iar acest noian de varii cunoştinţe s-a revărsat generos în aparatul critic al ediţiei Opera omnia, la a cărui întregire a contribuit cu devotament şi Ileana Vulpescu.
S-a vorbit cîndva, poate cu îndreptăţire, despre tristeţea erudiţiei. în traducerile lui Vulpescu ne învăluie constant o euforie a erudiţiei, care înaripează orice vers şi ţîşneşte din orice comentariu. Este bucuria de a afla, de a şti şi de a transmite. Bucuria de a face totul în perfectă cunoştinţă de cauză, fără a ceda niciun milimetru aproximaţiei sau obscurităţii. Şi e totodată unul din rarele cazuri cînd ştiinţa cea mai riguroasă se aliază strîns cu vibraţia afectivă. „Convieţuirea” de peste 50 de ani dintre poetul francez şi traducătorul român a creat între ei o relaţie de fraternitate. O evocă Vulpescu însuşi: „îmi vine foarte greu să stau de vorbă despre Villon. Mi s-ar părea mai lesne să stau de vorbă cu el, «colegul meu de studenţie». Cîte ore şi lecţii universitare audiate conserv în fiecare din versurile baladelor tale, François? Cîte peregrinări prin litere şi prin severe discipline îmi reproşează stins nepăsarea de-atunci a studentului filolog, a celui care eram, visînd în bancă să descopere secreta cheie de sunet a ritmului tău?” Astăzi putem spune, fără umbră de îndoială, că visul de demult s-a împlinit, iar cheia a fost descoperită.


Data aparitie 2018
Editie Editia I
Loc aparitie Ploiesti
Autor

Francois Villon

Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Nota acordata produsului:

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi
Scroll