Omul de sticla

Este acel gen de scriere pe care o vei răsfoi și după ce ai citit-o doar ca să îți reamintești dialogurile spumoase, pline de umor ale personajelor. Este acel gen de operă perfectă pentru zilele cu ploaie, cu nori, când ești lipsit de energie, pentru că îți va da o stare de bine, ajungând astfel să zâmbești.
(Adriana Alexandra)

Absurdul rămâne marca distinctivă a prozatorului, dar în cheie kafkiană acum, adică mohorâtă şi (auto)incriminatoare. Frazele şi propoziţiile sunt distribuite cu zgârcenie. Intenţia este de a crea atmosferă cu ajutorul unei scriituri inteligente şi eficiente, fără excesele barochiste şi retorico-culturale care ne caracterizează pe noi, sud-americanii balcanici.
(Felix Nicolau)

Aşadar, absurd bazat mai ales pe inadecvare şi pe reliefarea perversiunilor psihologice. Dar e şi o evidentă sugestie de prostire generalizată. Absurdul autentic regizează situaţii încâlcite, imposibile, dar care nu le descurajează pe viitoarele victime. Ioan Suciu este un absurdist extremist ce împinge ciudăţeniile în ridicol. Dar nici vremurile nu mai permit fineţuri, subtilităţi.
(Felix Nicolau)

Mergând pe un sens unic spre o destinaţie inedită prin natura ei, Ioan Suciu reuşeşte performanţa de a se desprinde de tiparele clasice, desţelenind naraţiunea de factorii care o ţin ancorată de reperele clasice ale umorului.
(Marius Gabor)