Muscatura de mar

„Când Adrian Alui Gheorghe mi-a spus că va publica o carte de dialoguri cu fiul său, ideea m-a entuziasmat. Îmi imaginam un interesant dialog de genul părinți și copii desfășurat pe tema hiatusului dintre generații. A fost destul să citesc prima pagină ca să descopăr că am în față o carte infinit mai complexă, că cei doi protagoniști ai dialogului nu sunt atât un tată și un fiu, cât doi scriitori aparținând unor generații succesive, curiozitatea celui tânăr în legătură cu viața, opera și epoca înaintașului său desfășurându-se nu între granițele biologice sau sentimentale ale unei familii, ci pe câmpul de luptă fără frontiere al istoriei literare și chiar al Istoriei. Este vorba, de fapt, despre o exhaustivă și extrem de nuanțată monografie Adrian Alui Gheorghe (un dialog monografic spune subtitlul cărții!) care reușește să sugereze nu doar un portret al scriitorului, ci și un portret al epocii sale. În timp ce citeam interesantele întrebări, pline de curiozitate și empatie, prin care fiul construia portretul tatălui, mă întrebam ce ar fi dacă, în a doua jumătate a cărții, rolurile s-ar inversa și tatăl ar descoperi portretul și lumea fiului. Nu s-a întâmplat așa, dar s-ar putea întâmpla – sper – într-o carte viitoare.” (ANA BLANDIANA)

„Profund și autentic, există un nevăzut al acestei ample conversații ce se revarsă, firesc, blând, asupra celor care, privilegiați desigur, aleg să fie martorii unui asemenea text. Nu este o carte obișnuită de dialog(uri), bornele tematice, fastuoase și generoase, pe care le ating cei doi interlocutori, au valoarea unei transmiteri simbolice de la o generație la alta. Mai mult, este un text fundamental despre viață și despre iubire și – un detaliu nu mai puțin important – despre inițiere. Pentru că, deși aparent e clar, de fapt, nu se știe cine e fiul și cine e tatăl, cine dă și cine primește. Cert este că tatăl și fiul ne dăruiesc o minunăție de carte. Citiți-o cu ochiul minții și cu inima sufletului dumneavoastră!” (CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU)

„Un măr plus un măr este egal cu un adevăr! Dulceața mărului, culoarea mărului, puritatea miezului de măr rupt cu dinții, cu buzele, sunt de o senzualitate pe care omul o caută în toate actele viețuirii sale, într-o lume de o infinită frumusețe. Din fericire, frumusețea lumii este la vedere, la suprafață, la îndemână; din nefericire, noi o căutăm, prea adesea, aiurea, în cotloane, în smârcuri.” (ADRIAN ALUI GHEORGHE)

„Dialogul nostru nu este, nici într-un caz, un fel de Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie; trăim într-o epocă în care, dacă tatăl nu învață, în același timp, de la fiu, este pierdut. Din acest motiv, întrebările se pot întoarce oricând către cel ce le-a formulat, acesta putând să răspundă la fel de bine, în funcție de cât timp a avut la dispoziție pentru a aduna experiență, amintiri etc.” (VLAD ALUI GHEORGHE)

Cuprins

Nota autorilor

IANUARIE. O fântână a murit de sete

• Fratele meu tocmai a dispărut în fântână. Sunt singur într-o livadă plină cu meri înfloriți. ● Copiilor din vremea mea nu li se dădea, la naștere, dreptul la copilărie. ● Oamenii depuneau într-un coș mare, care se găsea într-o mașină neagră, a inspectorilor, toate zâmbetele. Da, erau rechiziționate și zâmbetele. ● Tată, te-am iertat că ai pierdut cel de-al Doilea Război Mondial! ● Vecinii își spuneau unul altuia, peste gard: „Naște Maria!” De mii de ani, Maria naște, în aceleași chinuri, cu aceleași speranțe, iar fiecare naștere este o întemeiere. ● Numele este o cheie cu care deschizi și porțile raiului, la o adică. Și sufletul de după moarte pare să se identifice cu numele de pe pământ. ● Realitatea imediată există în raport cu capacitatea noastră de a ne-o imagina, de a o recepta. Dormi și visezi că dormi, iar în cel de-al doilea nivel al somnului, visezi că visezi. ● Și în copilărie, ca și mai târziu, am trăit cu capul în nori și cu picioarele înfipte adânc în pământul cel mai concret. ● Mama, ca și patria, ca și limba maternă, ca și amprentele digitale, ca și grupa sangvină sunt date de o instanță superioară, nu le poți nici nega, nici disimula, nici nu le poți schimba decisiv pe lumea asta. ● Îi este greu unui copil de astăzi să înțeleagă că există viață și în afara internetului, a tabletei. Dar există, a existat.

FEBRUARIE. Să fii flămând e o chestiune de vocație

• Când am rămas izolat în abataj, cu minerul bătrân, Haliciuc, câțiva șobolani au apărut de niciunde în perimetrul nostru. „E semn bun”, mi-a zis minerul. „Înseamnă că există o cale de acces spre galerie.” ● Mi-e frică de imprevizibilul pe care, paradoxal, îl aștept. Mi-e frică de prostia ajunsă în poziții-cheie în lumea noastră. De război îmi este frică, pentru că are toate imprevizibilitățile posibile. ● Pe tavanul pe care hălăduiau umbre cu nemiluita, am văzut multe licorne și alte animale fantastice care își căutau adăpost în imaginația mea. ● Suntem produșii contextelor și ai propriei memorii. ● Dacă un om nătâng îți face un bine, chiar din întâmplare, va cere recunoștință veșnică, va deveni tiranic. ● Omul de azi pare să-și fi pierdut capacitatea sau facultatea de a admira. Este una dintre cele mai subtile calități ale omului, care, din păcate, nu mai funcționează. ● Doi bătrânei își plângeau de milă unul altuia în timp ce, în curte, un cocoș îi smotocea pe toți ceilalți cocoși din vecini. ● Și, în timp ce-mi curgea sângele din nas și din ureche, urla: „Bă, pifanule, te dai intelectual…? Vrei să zici că tu citești și eu sunt prost?” ● Vermutul este o băutură care se bea o singură dată în viață. ● „Nu există oraș mai fru/ ca orașul meu,/aici a avut domiciliu forțat,/ o vreme, Dumnezeu.”

MARTIE. Dacă treci prin iad, trebuie să mergi cât mai repede, nu te opri!

• Am trăit, de prea multe ori, sentimentul că parcă am furat viața asta, așa de grea mi-a fost supraviețuirea. ● Armata nu se deosebea prea tare de pușcărie, erau cam aceleași condiții și aceleași reguli. ● Păream un spion infiltrat în miezul Armatei Române care putea devoala către forțele inamice secretul ceaiului cu bromură. ● Noi am fi vrut un război cu NATO, ca să ne ocupe, să ne scape de comunism, dar NATO nu prea își bătea capul cu noi. ● Stăteam într-o cazarmă, la Petrila, cu garduri de sârmă, făceam instrucție pe un platou, la Livezeni, de câteva ori pe săptămână. Intram în șut, în mină adică, la Lonea, în fiecare zi. ● Am rămas izolat în abataj, în urma unei surpări de cărbune. Am stat mai bine de șaisprezece ore izolat în ceea ce noi numeam „coperiș”, acesta fiind un fund de abataj frontal.  ● E plină România de disidenți făcuți „la fără frecvență”, de povestitori, la un pahar, ai gesturilor lor de curaj, ai bancurilor pe care le-au spus ei nevestelor, sub plapumă, ai înfruntării secretarului de partid, la ședință. ● Mulți „comorienți” de-ai noștri au primit aprobare de la partid sau de la securitate, ca să fie disidenți. ● Libertatea nu o cucerești, ea te cucerește pe tine. Ești liber în măsura în care îți poți imagina că ești liber.

APRILIE. Cum poți să urli în șoaptă?

Ceaușescu a fost o figură sinistră a istoriei noastre; din păcate, nu avem un proces real al epocii lui, prin care să fie cunoscute dimensiunile răului pe care l-a făcut lumii românești. ● Pe Ceaușescu l-au executat în gând milioane de români, în toți anii aceia. Eram uniți în ură, pe atunci; dacă am fi fost uniți în iubire după moartea lui, eram departe azi. ● A trăi pe lumea asta este o artă, ai nevoie de multă imaginație. Cei mai mulți oameni nu au imaginație, din acest motiv nu trăiesc, ci se chinuiesc să o facă. ● Nu am simțit niciodată explicit că Securitatea ar vrea să mă ia în solda ei, e posibil să fi fost monitorizat și să nu fi corespuns „standardelor” sale de încredere. ● Noi am avut parte de un conducător scrântit la cap, paranoic, care a depășit orice limită în modul său de a dispune de un popor. Dar un nebun nu o putea face totuși singur, a avut nevoie de oportuniștii noștri, de profitorii din serviciile secrete și de activiștii care roiau pe lângă putere. ● Azi, o dictatură se poate baza pe lipsa de memorie a populației, pe lipsa de educație istorică, pe lipsa de viziune individuală și colectivă, pe aceeași lașitate istorică. Și pe multă prostie, pe reacția revanșardă a prostimii împotriva celor mai deștepți. ● Cred că am încheiat prima căsătorie de după Revoluție, la Piatra Neamț, n-am stat niciodată să verificăm în documente.

MAI. Arta, înainte de a‑ți da aripi, îți rupe picioarele

• Oamenii sunt păsări în căutarea unor colivii. Colivia este constrângătoare, dar și te apără de primejdii mai mari. Și pe mine, scrisul m-a apărat de o mulțime de posibilități de a-mi rata viața altfel. ● Câte flori, care sunt capodopere ale divinității, ale naturii, desăvârșite ca formă, parfum, atitudine, nu sfârșesc sub copitele vitelor pe o pajiște? Câte flori nu sfârșesc în căpița cu fân? ● Lumea noastră este plină de victimele scriitorilor proști. Dacă ne ascuțim auzul, auzim gemetele victimelor, ale cititorilor care nu se mai regăsesc în poveștile povestașilor, în poeziile poeților, în fabulele fabuliștilor, în cronicile cronicarilor. ● Prin scris, pătrund puțin și într-o lume paralelă, într-un timp paralel. ● Această marotă, fiindcă poezia este o încifrare de sensuri, este folosită de toți versificatorii minori, mediocri, care, neavând ce spune, se ascund după un limbaj prețios. ● Apărarea literaturii naționale, a culturii naționale ar trebui să fie o chestiune de strategie națională, prioritate a oricărei structuri publice, politice sau administrative, pentru că, în afara culturii, nu există identitate națională. ● Mă îndoiesc mereu că literatura, că poezia pot să schimbe ceva, deși, în momentele bune, constat că, fără poezie, fără poveste, lumea ar fi mai săracă. ● Când literatura se va sfârși, cred că va fi un prohod vesel, personajele vor fi eliberate din opere, din cărți și vor ieși în lumea reală. Va fi ca într-o noapte a valpurgiilor. ● Cuvântul trebuie ținut în gură, ca pe anafură, înainte de a-l pune în circulație.

IUNIE. Dacă nu s‑ar fi inventat scrisul, am fi putut vorbi mai departe cu Dumnezeu

E posibil, la un moment dat, după cum vedem că evoluează omenirea, să ni se introducă și interdicția de a scrie. ● Am văzut oameni cu mulți bani care erau săraci, dar am văzut și mulți oameni fără bani, care erau bogați. ● Am avut mereu în minte o altă așezare a lumii, aceea ca fiecare om să se apuce și să facă ceea ce simte că poate să facă, să nu intre nimeni pe teritoriul celuilalt. ● La sosirea Regelui Mihai la Putna, deși poliția a obstrucționat căile de acces, oamenii au venit peste câmpuri, pe jos. ● Acum sunt un spectator îngăduitor al lumii din jur, nu mai am aceeași capacitate și dorință de a pribegi. ● Am fost, de multe ori, fericit, când lumea mă considera nefericit și am fost nefericit când lumea mă considera fericit. Fericirea nu o cauți, din câte am aflat eu, cel puțin, din lumea asta; ea te caută, totul e să te găsească, să fii la locul potrivit atunci când te caută. ● Niciodată, de când omenirea a fost masiv alfabetizată, nu au fost scrise atât de multe cărți, care să fie din ce în ce mai prost citite. ● Memoria nu poate fi sufocată nici cu pământ, nici cu apă, nici cu ignorare. ● Sunt oameni care nu au nicio calitate clară, limpede. Acești oameni, care sunt foarte, foarte mulți, au o singură șansă ca să se realizeze: să fie oameni buni. Să fie buni, pur și simplu. ● În spatele fiecărei reușite, stă o ratare, mai mare sau mai mică, în funcție de implicarea fiecăruia în parte.

IULIE. Credința, ca și iubirea, îți dă sentimentul că ești acasă pe lumea asta

Cele mai detestabile, mai tragice și mai deplorabile lucruri s-au întâmplat în istorie din momentul în care credința a fost preluată (transformată) în ideologie. ● Nu ni se inoculase în suflete imaginea unui Dumnezeu rău, pedepsitor, ci a unuia bun, blând, cu care trebuia să rămâi în relație ca să îți poți îndeplini toate cele pe care le voiai a face. ● Sunt așa-ziși politicieni care murdăresc și portul tradițional, așa cum au făcut-o și acei politicieni din interbelic încălziți de gustul puterii. ● Prietenia e o haină cu care îi îmbraci, îi împodobești pe unii, pe mulți din preajmă. ● Cum poți să îi pierzi pe prieteni? Cei mai mulți se rătăcesc singuri, nu trebuie să faci ceva pentru a-i pierde. ● Dacă aș avea putere de decizie, aș introduce ca obligatorie scrierea de jurnal la vârsta anilor de liceu; aceasta ar fi o practică care ar disloca energii din creier, din suflet. ● Singurul lucru pe care îl poți dărui cu folos celor din preajmă este timpul. Ce frumos sună: „Îți dăruiesc cinci minute din viața mea! Știi să le primești?” ● Dușmănia gratuită este rodul celui mai insidios mecanism care pune universul în mișcare: invidia. ● Matematica ne dă să mâncăm, poezia ne învață să trăim. ● Primul care nu a fost corect politic a fost chiar Dumnezeu care, în loc să țină cont de opiniile progresiste ale vremii sale sau să le prefigureze, anticipeze pe cele ale veacului nostru, s-a apucat să facă lucruri discutabile mai târziu.

AUGUST. Deschide ochii și lasă să intre aer proaspăt în lumea ta!

O vreme, am dormit pe un pat din reviste și ziare, pentru că nu aveam bani să îmi cumpăr un pat adevărat. ● Chiar dacă nu îți poți duce viața așa cum vrei,/ măcar încearcă pe cât poți/ să nu o degradezi/ din prea mult contact cu lumea. ● „Căci ce e gloria în poezie?”, a continuat să peroreze poetul, „să vii la o redacție de rahat ca asta și să ai de-a face cu toți tâmpiții care nu au altă treabă decât să scrie...” ● Dora ne-a înșirat unul câte unul și ne-a percheziționat pe fiecare în parte, să vadă dacă nu ascundem sticle cu băutură pentru Nichita. ● Cum a făcut Nichita Stănescu cinste cu un bilet de tren. ● Avem nevoie de „permanența Eminescu” pentru a ne legitima cultura, identitatea, istoria chiar. Pot părea cuvinte mari, dar, uneori, avem nevoie și de ele pentru a spune cine suntem. ● Când viața ți se blochează și simți că rutina se transformă în rugină, fugi de-acasă. ● Neomarxismul? E o demonstrație că există fantome, că ele sunt puse în mișcare de minți diabolice. ● Sintagma propriu-zisă, cea a „politicii corecte”, a apărut dintr-o glumă din benzile desenate. Gluma s-a ideologizat, ajungând să bântuie astăzi nu numai America, dar și Europa, ba chiar lumea întreagă. ● Primul care nu a fost corect politic a fost chiar Dumnezeu care, în loc să țină cont de opiniile progresiste ale vremii sale sau să le prefigureze, anticipeze pe cele ale veacului nostru, s-a apucat să facă lucruri discutabile mai târziu. ● „Annușka a și cumpărat uleiul de floarea-soarelui, și nu numai că l-a cumpărat, dar l-a și vărsat. Așa că ședința nu va mai avea loc.”

SEPTEMBRIE. Propria viață este efectul imaginației, trăiești ceea ce îți poți imagina că trăiești

• „Șefu’, o să le fie greu ăstora să se înțeleagă cu noi, fiindcă niciunul nu știe pe aici românește.” ● Îmi amintesc o anecdotă cu un autograf pe care i l-am dat lui Luca Pițu, pe cartea mea de debut. ● Poetul avea un obicei, nu bea vodci mari, ci numai vodci mici. Așa că dacă voiai să îl tratezi cu o vodcă mare, îi cumpărai două vodci mici. ● Părem însă că ne-am întors azi la un duios analfabetism, când omul vorbește prin… lucruri. ● Într-un „magazin complex”, un mall, dintre cele care ne sunt la îndemână azi, cu zeci de mii de mărfuri, la discreție, vorbirea e o goană după noutăți, după chilipiruri, după oferte, așa cum era, la începutul istoriei, goana omului vânător-culegător prin pădurile pline de „oferte” de cules și de vânat. ● Și acum, adesea, mai iau câte o carte de povești și citesc fără nicio prejudecată; de fiecare dată, textul și intriga dintr-o poveste mă conving de adevărul lor. ● În literatură, poți fi gigantul giganților, poți să faci dreptate, poți să înfrângi răul dintr-o simplă mânuire de condei. ● Copacii din livada noastră aveau nume, trăiam toate etapele și anotimpurile implicați în emoția fiecărui cireș, prun, măr. ● Literatura de azi, scrierile de azi sunt ambalate frumos, li se aplică etichete pompoase, cu sclipici, cu impact psihologic și se vând ca marfă de categoria întâi. ● O generație care nu își reconsideră înaintașii, care nu îi citește, va dispărea înaintea înaintașilor. E ceva ce nu mai trebuie demonstrat, face parte din jocul evoluției.

OCTOMBRIE. Povestea e cel mai frumos lucru „neîntâmplat” care i se întâmplă omului

• Cartea lui Tedy Arman am scris-o în câteva zile, am mers pe formula „instalației poetice”, o improvizație care hrănește foamea de noutate, într-o cultură normală. ● Poezia e matematica în delir./ Realitatea este apogeul imaginației. (...) În lături cu tristețile fabricate prost!/ În lături cu miorlăiala simțurilor! ● În literatura română, poate să apară acum și Goethe, în varianta mileniului trei, că tot va trece neobservat. ● „Voi ați făcut dragoste/ în fața unui motor în funcțiune?/ Eu, da, cu grasa Marlena/ de la vopsitorie...” ● Sunt femei, cele mai multe, a căror ocupație de bază este aceea de a fi frumoase. ● Povestea e cel mai frumos lucru neîntâmplat care i se întâmplă omului. ● Dacă poveștile de odinioară, de pe când „a fost odată ca niciodată”, te duceau pe tărâmul de dincolo, poveștile de azi te învârt prin noroiul realității și te leapădă la un colț de lume. ● Sunt critici literari care fac poezia frumoasă, scriind despre ea, dar sunt o mulțime care o urâțesc. Cum sunt și poeți care urâțesc poezia, să ne înțelegem. Sunt cititori care urâțesc poezia, așa cum sunt cititori care o fac frumoasă. ● Actul lecturii îl consider un act de viață, însă mult mai rafinat. ● La butoanele deciziilor culturale sunt numai improvizații, diplomația culturală este virusată de politic, de cumetrialitate, de ignoranță, de prostie, de interese de clan, altele decât cele culturale.

NOIEMBRIE. Tu ai un cuvânt în pântec, dacă nu‑l spui mori și lași toate bogățiile

Scriitorul prost este criminalul moral al cititorului și al literaturii. Lumea noastră este plină de victimele scriitorilor proști. ● Mizele sunt mici de tot, scriitorul român vrea să își convingă vecinul de bloc de talentul lui, de harul lui, de mărgica operei sale, nu se aruncă în prăpastia cu destine mari, de acolo de unde riști să nu mai apari niciodată. ● Păunescu, cu voce baritonală, îl anunță pe amicul din Botoșani că are inundație acasă, întrerupe emisiunea, bagă pauză publicitară. ● Această sintagmă, „loc de veci”, este relativă, pentru că acel loc de veci, pe care îl primește cetățeanul de onoare, este doar pentru douăzeci și cinci de ani. Dacă nu ești destul „de personalitate”, veșnicia este destul de scurtă. ● Lui Traian Băsescu i-am iertat multe, pentru că i-a bătut, fără drept de apel, la alegeri, pe Geoană, pe Ponta, pe Dan Voiculescu și pe alții, după principiul că rechinii se devorează între ei. ● Profesorii sunt buni, dacă îi găsești atunci când ai nevoie de ei. Când ai de trecut o prăpastie, nu ai nevoie de profesor de pian, ci de cineva care se pricepe la cum se face o punte peste prăpastie. ● Suntem la „porțile Europei literare”, iar cearta dintre generațiile literare seamănă (dacă este!) cu o ceartă a cerșetorilor la poarta la care se împarte sâmbăta ceva de pomană. ● Cine „făcea frumos” era lăsat să zburde prin curtea partidului și arătat lumii: „Uite ce liber este scriitorul român! Ceea ce vedeți la gâtul lui nu e un lanț adevărat, e doar o podoabă pe care și-a câștigat-o singur, fiind disciplinat și înțelegător”. ● Ajuns pe scenă, poetul a spus foarte rar, explicit: „Decât să scriu despre Partid/ Mai bine mă sinucid”. S-a făcut liniște în sală. ● Bucureștenii s-au uitat în textele provincialilor cu oarecare precauție, să nu ia niscaiva microbi.

DECEMBRIE. Dumnezeu, ca și prietenul, nu vine când îl chemi, dar întotdeauna vine la timp

Nu am avut nicio clipă, în viața asta, vreun complex în fața străinului, nu m-am considerat nici mai presus, dar nici mai prejos în fața lui. ● M-a interesat în viața asta străinul purtător de alt orizont cultural, de „altă formă” de civilizație, dar și străinul biblic, purtătorul de mesaj, călătorul obosit de drum și de introspecție, de experiența drumului, străinul inspirat, mesagerul. ● Cu cât suntem mai diferiți, cu atâta ar trebui să ne căutăm mai mult unul pe altul, nu ca să intrăm în teritoriul celuilalt, ci să comunicăm despre ceea ce suntem, să ne împărtășim experiențele culturale, morale, umane. ● Într-o lume grăbită și mai puțin atentă la nuanțe, la abstracțiuni, trebuie să îi dai cititorului o poezie mai puțin subtilă, cu un mesaj la vedere. ● „Obsidianul negru de la Danegorska” e un poem scris de un extraterestru, care a vizitat cândva, nu foarte departe în timp, pământul și a scris ceea ce a văzut. Textul s-a păstrat imprimat pe un obsidian, care a funcționat ca o memorie externă, acesta fiind descoperit în urma exploziei unui obiect neidentificat, prin anii 1980, la Danegorska. ● Pentru mulți dintre tinerii de azi, să le dai să citească douăzeci de cărți este o pedeapsă mai mare decât să îi izolezi într-o celulă sau pe o insulă pustie. ● Eu făceam umor și din foamea cea mai neagră, Aurel problematiza și cea mai banală chestiune cotidiană. ● În perioada comunistă, a funcționat cenzura, dar, mai grav, a funcționat autocenzura. Am fost dresați până la a ne crea, în interior, teritoriul interzis, ideile interzise, cuvintele interzise. ● Scăpați cumva de tinerețe și veți deveni, cu adevărat, liberi!

Adrian ALUI GHEORGHE s‑a născut la 6 iulie 1958, în comuna Grumăzești, satul Topolița, județul Neamț. Numele tatălui: Constantin. Numele mamei: Maria. Numele de familie al mamei: Silea. Este ultimul copil după Maria (1941), Gheorghe (1943), Constantin (1944), Vasile (1950). Copilăria în satul natal, la doi kilometri de Casa Memorială „Ion Creangă”, în perimetrul extrem de fertil spiritual și cultural al Cetății Neamț, al Mănăstirilor Agapia, Agapia Veche, Văratec, Neamț, Secu, Sihla, Sihăstria, Icoana, Pocrov. Școala primară și elementară, începută în anul 1965: în satul Topolița. De aici, reține numele învățătorului Ion Găină și numele profesorului de limba și literatura română, Emil Bârsan. În anul 1972, la 9 ianuarie, îi moare tatăl din cauza unor complicații pulmonare și cardiace provocate de una dintre schijele pe care le avea în corp din al Doilea Război Mondial. Din cauza problemelor financiare ale familiei, în anul 1973, la absolvirea școlii generale, se înscrie la o școală profesională de chimie, de trei ani, la Piatra Neamț. Paradoxal, este o perioadă extrem de fertilă cultural, școala are o bibliotecă impresionantă pe care o frecventează până la epuizarea fondului de carte. Pentru că este pasionat de lectură, conducerea îi fixează un program special în cadrul „școlii profesionale”, care îi permite să își petreacă multe ore din zi în bibliotecă. Citește, atunci, „integral”, Dostoievski, Tolstoi, Shakespeare, Gogol, Cehov, Maupassant, Turgheniev, Camus, Sartre etc., dar și multă poezie românească și în traducere.

Se angajează ca operator chimist la combinatul de profil de la Săvinești, urmează cursurile Liceului „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț, la „seral”. În anul 1978, în octombrie, este încorporat pentru serviciul militar obligatoriu. Prima parte a serviciului militar o „execută” la Caracal, la o unitate de infanterie, în partea a doua, din mai 1979 până în martie 1980, fiind trimis la minele Livezeni, Petrila și Lonea, unde lucrează în subteran, ca vagonetar și ajutor de miner. La revenire „în civilie”, continuă să lucreze la același combinat chimic și să urmeze cursurile de liceu, pe care le încheie în anul 1981. Din anul 1981, renunță la munca în fabrică și este, pe rând, profesor suplinitor, predând limba și literatura română, franceză, latină, istorie, dar și chimie (!), la școli din Petricani, Țibucani și Pipirig, din zona Neamțului. Din anul 1986, primește o catedră „de creativitate” (ceea ce azi se numește creative writing) la Casa pionierilor din Piatra Neamț, unde selectează și inițiază elevi de la școlile generale și de la liceele din Piatra Neamț în promovarea performanței în creația literară. Între elevii de atunci, care au făcut performanță, mai apoi, se numără Constantin Acosmei, Livia Iacob, Codrin Dinu Vasiliu, Antoaneta Dohotaru, Rodica Potoceanu, Nicoleta Purcaru ș.a.

În anul 1982, este admis la Facultatea de Filologie, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specialitățile „limba și literatura română – limba latină”, cursuri fără frecvență. Își încheie studiile universitare în anul 1987, cu o lucrare de licență la specialitatea „literatura latină”, sub coordonarea unui mare latinist, Traian Diaconescu: Paradigma erosului în poezia lui Ovidius. În perioada 1999–2004, pregătește și își susține doctoratul la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în coordonarea unuia dintre cei mai importanți cărturari români postbelici, Profesorul Petru Ursache, cu lucrarea Tinerețe fără bătrânețe și sentimentul tragic al timpului.

În Decembrie 1989, participă la ceea ce s‑a numit „Revoluția română”, la Piatra Neamț, vorbește mulțimii din balconul „județenei de partid”, alături de Aurel Dumitrașcu, scrie editorialul primului „ziar liber de comunism” din județul Neamț, ziarul Ceahlăul”, în seara zilei de 22 decembrie 1989, cu titlul „După cea mai lungă noapte”. Refuză, mai apoi, titlul de „revoluționar”, considerând oportunitățile oferite de acest titlu o adevărată „deturnare morală” a adevăratei Revoluții. În ziarul Ceahlăul, sub titlul de „Cronica de cinci secunde”, în perioadele 1994–2001 și 2004–2007, scrie peste patru mii de „editoriale”.

Din 1990, este ziarist la ziarul Ceahlăul, inspector la Inspectoratul Județean de Cultură Neamț (1990–1991), director al Complexului Muzeal Județean Neamț (1991–1993), consilier la Direcția pentru Cultură a Județului, director al Direcției pentru Cultură în perioadele 1996–2000 și 2004–2013, profesor asociat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj‑Napoca, filiala Piatra Neamț, unde predă „estetică generală și muzicală”, din anul 2005. A fost ales consilier local, la nivelul municipiului Piatra Neamț, în legislaturile 1992–1996, 2004–2008 și 2020–2024; deputat în Parlamentul României, în Circumscripția Neamț – membru al Comisiei de Cultură, Arte și Mijloace de Informare în masă a Camerei Deputaților în anul 2008.

Din anul 2013, preia, prin concurs, postul de director al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”, de unde este „executat politic”, în anul 2017, de un comando județean, dirijat de niște personaje politice discutabile ale locului, cu sprijinul unor scriitori locali care au deturnat, „prin efort conjugat”, o activitate culturală performantă, bine percepută în județ și în țară. Întreaga acțiune demolatoare a acestui „desant” este descrisă, cu documente și cu un imens val de empatie și susținere, de solidaritate intelectuală și umană, în cartea Supraviețuitor în România lor (Editura Conta, 2020). În instanță, își recâștigă postul, drepturile materiale, după doi ani de procese, perioadă în care nu i se oferă niciun loc de muncă în oraș și în județ, trăind la limita umilinței. Deși este cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț din anul 2005, primarul de atunci, Dragoș Chitic, refuză să îi ofere o variantă de supraviețuire. În anul 2017, în decembrie, susține concursul și câștigă postul de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Praga. Face pregătirea diplomatică, la Ministerul de Externe, în perioada ianuarie–aprilie 2018, plecarea la post este zădărnicită politic, fără nicio explicație. Ministrul Teodor Meleșcanu i‑a refuzat o audiență. Demersurile făcute la Administrația Prezidențială și la Comisia de abuzuri a Senatului României au rămas, de asemenea, fără niciun răspuns.

Activitate culturală, inițiative culturale și civice, participări la proiecte naționale (selectiv):

• este membru al Uniunii Scriitorilor din România începând cu  anul 1990 și membru în Consiliul de Conducere al USR, în perioada 1996 – 2008;● este membru al PEN Clubului Român din anul 1990 și vicepreședinte al PEN Clubului Român în perioada 2014–2016; ● cofondator din anul 1990 și director al revistei de cultură Antiteze în perioada 1996–2007; ● fondator și director al revistei de cultură, arte, atitudini Conta, aflată sub egida USR, din anul 2010 și până în prezent; ● fondator al Asociației Culturale „Conta” care conservă și promovează valorile culturale ale zonei Neamț (din 1996); ● inițiator al Galeriei de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț (1993); ● inițiator al proiectului de amplasare a unui bust Mihai Eminescu în Piatra Neamț (2014); ● inițiator și organizator al acțiunii „Săptămâna Culturală Românească” la Ambasada României de la Budapesta (1998); ● organizator al Colocviilor Naționale de Poezie și Critică, ediții anuale, în perioada 1992–2006; ● inițiator și organizator al Concursului Național de Debut „Aurel Dumitrașcu”, din perioada 1993–2015; ● organizator și co-organizator al Bienalei de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, în perioada 1997–2000, 2005–2010; ● realizator al antologiei Poeții orașului Piatra Neamț (Editura TipoMoldova, 2015).

Participări internaționale (selectiv): ● în anul 1995, participă cu o comunicare la Conferința europeană „Identitate culturală în societățile multiculturale” de la Stockholm; ● în anul 2012, la propunerea Uniunii Scriitorilor din România, participă la Congresul Scriitorilor Francofoni de la Alger, reprezentând România, unde susține o conferință cu o temă contextualizată temei generale, despre „autoficțiunea literară”; ● face parte din grupul de scriitori care reprezintă România la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt (2013 și 2018), la Târgul Internațional de Carte de la Belgrad (2015), la Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim (2017) și la Târgul Internațional de Carte de la Beijing – China (2019) ● susține Conferința „Apostolat literar românesc în lumea hispanică” la Universitatea „Alcalá de Henares” din Madrid (2019) la invitația comunității românești din Spania.

Premii și distincții:

• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2001, pentru volumul de poezieÎngerul căzut, iar în anul 2014, pentru romanul Laika; ● Premiul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele: Cântece de îngropat pe cei vii (1993), Titanic șvaițer. Momente și schițe (1994), Complicitate (1998), Goliath (1999), România pe înțelesul tuturor (2004), pentru îngrijirea ediției Carnete maro (volumele I-IV) de Aurel Dumitrașcu (2006), pentru volumul de poezie Paznicul ploii (2010), pentru romanul Urma (2014); Premiul filialei Iași a USR pentru întreaga activitate, în anul 2013; Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Zugzwang sau Strada cu o singură ieșire (2018) și pentru volumul de poezie Comunitatea artistică (2021); ● Premiul Festivalului de literatură româno-canadian „Ronald Gasparic” (Iași, 2008); ● Premiul Național de Poezie „Poesis”, Satu Mare, octombrie 2008; ● Premiul „Balcanica” al poeților din Balcani, Brăila, 2010; ● Premiul anual pentru Poezie al Revistei Convorbiri literare (2000); ● Premiul anual al revistei Ateneu, pentru poezie (2000); ● Premiul Salonului Internațional de Carte de la Oradea (1999); ● Premiul Asociației Scriitorilor Bucovineni (1998); ● Premiul „Opera Omnia” al revistei Argeș (Pitești, 2009); ● „Premiul Național pentru Poezie” (Târgu Jiu, în cadrul Atelierului Național de Poezie „Serile la Brădiceni”, 2015, președinte de juriu: Gh. Grigurcu); ● Premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești – Maramureș, pentru volumele Intimitatea absenței (1992) și pentru întreaga operă, în anul 2019; ● Marele Premiu Liviu Rebreanu pentru proză, Bistrița, 2017;
• MeritulCultural în grad de Cavaler,grad A, în anul 2000 și Meritul Cultural în grad de Ofițer, grad A, în anul 2010, conferite de Președinția României;
• Cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamțdin anul 2005.

Opera sa, poezie și proză, a fost tradusă în volume de autor și antologii, în limbile germană, franceză, rusă, engleză, sârbă, slovacă, cehă, spaniolă, arabă, suedeză, macedoneană, maghiară, italiană, turcă, chineză etc. (Fișă de Dicționar realizată de Vlad Alui Gheorghe)

Vlad ALUI GHEORGHE s-a născut la Piatra Neamț, în anul 1992. A debutat, în anul 2013, cu volumul de versuri Fratele mut. La nord apa e curată (Editura Paralela 45, Pitești), volum ce i-a adus Premiul de debut al USR Iași, precum și Premiul de debut „Iustin Panța” al USR Sibiu; în anul 2016, publică volumul de versuri Disco 2000 (Editura Charmides, Bistrița), ambele sub pseudonimul Vlad A. Gheorghiu, la care a renunțat între timp. A tradus volumul de versuri Liniștea și taina lăuntrică (Editura Doxologia, Iași) a actorului american Jonathan Jackson, cât și grupaje din poezia americană, din diverse generații, pentru reviste literare din țară. În anul 2022, în urma unei cercetări doctorale, publică volumul Aurel Dumitrașcu – Studiu monografic (Editura Junimea), cercetare care a dus și la editarea lucrării de licență a lui Aurel Dumitrașcu, Imagine și discurs poetic la poeți din deceniul 7 (Editura Alfa, 2020, Iași).

A publicat poezie, proză scurtă, traduceri și studii în majoritatea revistelor literare din țară. Poemele sale au fost traduse în limbile engleză și franceză în cadrul câtorva proiecte literare. A fondat Reflector, un proiect de (re)descoperire a poeziei și a vocilor noi din poezia tânără românească.

Din ianuarie 2023, deține rubrica Polifonic din revista culturală Argeș, unde scrie despre muzica alternativă românească. Din anul 2017, cântă în formația de rock alternativ Adam’s Nest, alături de care a lansat două albume.