Proiect editorial dedicat lui Iuliu Maniu la 150 de ani de la na&537;tere &537;i la 70 de ani de la trecerea în eternitateCuvânt-înainte de Vasile Pu&537;ca&537;Volum ap&259;rut sub egida Academia Român&259; Institutul de Istorie „George Bari&539;iu” Cluj-Napoca Funda&539;ia Transilvania Leaders Centrul de Cultur&259; &537;i Art&259; al Jude&539;ului

Iuliu Maniu. Sfinxul de la radacini

de Marin Pop

100 Lei (TVA inclus)
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cod produs: 0000253244

Editura: Scoala Ardeleana

Data aparitie: 2023

Editie: Editia I

ISBN: 978-606-797-977-0

Numar de pagini: 466

Disponibilitate: In stoc

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

Proiect editorial dedicat lui Iuliu Maniu la 150 de ani de la naștere și la 70 de ani de la trecerea în eternitate.
Cuvânt-înainte de Vasile Pușcaș

Volum apărut sub egida: Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin.

Foto coperta 1 și interior: Arhiva Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin.

Colecția Istorie contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș

Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam și adevăr.

 

Onorată Adunare Națională!

Istoria ne-a învățat să credem în adevărul cuvintelor, că n-ai să aștepți nimic de la împărații străini, nici de la fiii altor neamuri. Bine poți să aștepți singur numai de la propriile tale puteri. Dovedindu-ni-se acest adevăr peste orice îndoială, datoria noastră nu poate fi alta decât să cercetăm, cu cea mai mare grijă, unde găsim întreaga forță proprie, care ne poate menține în viitor și ne poate garanta mărirea și gloria Neamului pentru totdeauna. (IULIU MANIU)

 

Descendent dintr-o vestită familie de luptători pentru cauza românității, încadrată în susținerea Proiectului Național Românesc al Școlii Ardelene, Iuliu Maniu a urcat pe scena politică a României Mari, din 1918, pentru a desăvârși idealul național al românilor prin construirea unei Românii Noi. A fost un politician cu convingeri democratice solide și un om de stat dedicat total binelui Țării. Testamentul lui politic a încorporat crezul rostit încă la sfârșitul secolului al XIX-lea: „Jur pe Dumnezeu, pe conștiință și pe onoare că îmi voi jertfi viața pentru triumfarea cauzei românești”. Model de seriozitate, rigoare și muncă neîntreruptă pentru realizarea binelui public, Iuliu Maniu a fost exemplul sacrificiului unei vieți închinate Altarului Națiunii Române.

Gândindu-se la readucerea în atenția contemporanilor a portretului unei asemenea personalități importante, Editura Școala Ardeleană și partenerii ei au lansat Proiectul editorial „Iuliu Maniu”. Concretizarea acestui demers constă și în publicarea volumului întocmit de istoricul Marin Pop, Iuliu Maniu. Sfinxul de la Bădăcin. De la bun început, trebuie spus că ceea ce ne propune autorul nu este o biografie clasică și nici un studiu monografic. Este, mai degrabă, un portret alcătuit din liniile sugerate de dezbaterile publice din ultimele decenii, care au avut ca preocupare viața și activitatea politică ale lui Iuliu Maniu. De aceea, volumul este constituit tematic din studii și articole publicate de Marin Pop în reviste de cultură și socio-politice, între care amintim valoroasa publicație Caiete Silvane (Zalău). Acestea nu sunt texte de popularizare a istoriei, ci reconstituiri istoriografice ale unor subiecte legate de evoluția lui Iuliu Maniu în spațiul public, preponderent în epoca interbelică. Autorul a realizat o bogată documentare arhivistică, a investigat presa vremii, memorialis­tica și a intervievat câteva persoane care l-au cunoscut pe Iuliu Maniu, aducând interpretări istoriografice noi. În același timp, prin tematica propusă și stilul exprimării, istoricul sălăjean Marin Pop se adresează tuturor cititorilor interesați și fascinați de personalitatea extraordinară a celui care după Marea Unire i se spunea „Sfinxul de la Bădăcin”. (VASILE PUȘCAȘ)

 

Din punct de vedere politic, Iuliu Maniu i-a urmat în funcția de pre­șe­dinte al Partidului Național Român lui George Pop de Băsești, care trece în eternitate la scurt timp după Marea Unire, la 23 februarie 1919. Lui Iuliu Maniu i-a urmat în funcție ucenicul său, Corneliu Coposu. În ordine cronologică, Simion Bărnuțiu, George Pop de Băsești, Iuliu Maniu și Corneliu Coposu sunt considerate cele mai importante personalități politice pe care Sălajul le-a dat istoriei. (MARIN POP)

 

Cuprins

Cuvânt-înainte de Vasile Pușcaș

Introducere

Familia Maniu

Ioan Maniu (1833-1895)

Clara Maniu (1842-1929)

Cassiu Maniu (1867-1943)

Cornelia Maniu, semnatară a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, sub lupa Securității

Testamentul Corneliei Maniu, un document relevant de credință

Copilăria și formarea profesională a lui Iuliu Maniu

Din Marele Război: „Pleacă și Maniu”. Activitatea militară și politică a lui Iuliu Maniu în timpul Primului Război Mondial

Poziția lui Iuliu Maniu și a Partidului Național Român din Transilvania în problema dizolvării Consiliului Dirigent

Activitatea politică a lui Iuliu Maniu în toamna anului 1921 și începutul anului 1922

Poziția lui Iuliu Maniu și a Partidului Național Român în problema încoronării Familiei Regale la Alba Iulia (15 octombrie 1922)

Iuliu Maniu, candidat pe listele Partidului Național-Țărănesc Sălaj (1926-1938)

Serbările Marii Uniri de la Alba Iulia (20 mai 1929)

Iuliu Maniu, participant la sfințirea bisericii din Bobota (1929)

Secvențe ale vieții politice interbelice. Un exemplu de moralitate: Iuliu Maniu

Iuliu Maniu și gruparea „acționistă” din cadrul Tineretului Național-Țărănesc (1931-1933)

Iuliu Maniu omagiat de către sălăjeni la împlinirea vârstei de 60 de ani (1933)

Congresul studențesc de la Bădăcin (1 Decembrie 1933)

Înființarea și activitatea gărzilor „Iuliu Maniu” (1934)

Întrunirile politice național-țărăniste de la Sovata în perioada 1933-1938. Iuliu Maniu versus Alexandru Vaida-Voevod și Camarila regală

Încercările lui Iuliu Maniu de a salva democrația interbelică (ianuarie 1938)

Iuliu Maniu către regele Carol al II-lea. Despre revenirea lui Carol al II-lea în țară, deziderate și consecințe

Corneliu Coposu despre atitudinea lui Iuliu Maniu față de evrei

Legăturile lui Iuliu Maniu cu Mișcarea Legionară, descrise de Corneliu Coposu

Întâlniri secrete între Iuliu Maniu, Nicolae D. Cocea și Mihail Ralea (1942-1944)

Eforturile lui Iuliu Maniu de a recupera provinciile românești cedate în anul 1940

Corneliu Coposu despre „Capcana de la Tămădău”

Grigore Gafencu despre adevărata semnificație a arestării lui Iuliu Maniu

O comemorare interzisă de către Securitate. 20 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu

Corneliu Coposu despre cele trei presupuse greșeli politice ale mentorului său, Iuliu Maniu

Încercări ale sălăjenilor de comemorare și reabilitare a memoriei lui Iuliu Maniu, sub lupa Securității

Prelegere Bădăcin 2016. Corneliu Coposu despre oratorul Iuliu Maniu

O zi din viața lui Iuliu Maniu descrisă de Corneliu Coposu

Corneliu Coposu despre arhiva lui Iuliu Maniu

Bibliografie

Discursuri istorice

     Discursul rostit de Iuliu Maniu la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918

     Primul discurs rostit de Iuliu Maniu în Parlamentul României Mari. Marți, 22 decembrie 1919

     Declarație făcută în numele Partidului Național și Partidului Țărănesc privind proiectul noii Constituții (9 martie 1923)

     Declarația prezentată în Adunarea Deputaților privind fuziunea Partidului Național cu Partidul Țărănesc și crearea Partidului Național-Țărănesc în 15 noiembrie 1926

     Declarația din 14 iunie 1930 după revenirea regelui Carol al II-lea în țară

     Considerații privind necesitatea unei confederații sud-est europene    și acțiunile întreprinse în anii 1929-1933 (4 aprilie 1934)

     Declarații date de Iuliu Maniu pe durata anchetei din 14 iulie – 26 septembrie 1947

Indice de nume (selectiv)

Album foto Iuliu Maniu

 

MARIN POP este șef secție Muzeografie-muzee locale în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău. Este originar din Bobota, județul Sălaj, satul Seniorului Corneliu Coposu. Absolvent al Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Istorie-Geografie, din cadrul Universității Oradea (1997); muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău, specializarea Istorie contemporană (1997-2008); de la 1 ianuarie 2009 – cercetător științific și șef Secție Istorie modernă și contemporană (devenită din anul 2011 secția Muzeografie-muzee locale). În perioada 2007-2010, a urmat cursurile Școlii Doctorale a Universității din Oradea, specializarea Istorie. În anul 2010, a susținut teza de doctorat cu tema „Viață politică în România interbelică (1919-1938). Activitatea Partidului Național și Național-Țărănesc din Ardeal și Banat”, avându-l coordonator științific pe prof. univ. dr. Mihai D. Drecin. În domeniul muzeo­grafiei, a organizat numeroase expoziții de bază, printre care o amintim pe cea de la Centrul Cultural „Șincai-Coposu” din Bobota (sala Corneliu Coposu – 1998) sau pe cea de la Școala „Corneliu Coposu” din Zalău (2000); alte expoziții de bază la școlile din Zalău, muzeele locale din Buciumi, Bocșa, Năpradea, Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Șimleu și Bădăcin etc. Participă și organizează numeroase sesiuni științifice, simpozioane, mese rotunde, conferințe, etc. Este redactor la revistele de cultură Acta Mvsei Porolissensis și Caiete Silvane. A publicat, până în prezent, 26 de volume (autor, coautor, coordonator, ediții îngrijite, editor), 78 studii și articole științifice în revistele de specialitate din țară și peste 200 articole în revistele de cultură din Sălaj și Satu Mare, marea lor majoritate în revista de cultură Caiete Silvane.

Dintre volumele de autor, amintim (selectiv) următoarele: Viața politică în România interbelică (1919-1938). Activitatea Partidului Național și Național-Țărănesc din Ardeal și Banat, Cluj-Napoca, Editura Mega și Porolissum, 2014 (teza de doctorat); Monografia familiei Coposu. Între istorie și memorie, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2014; Corneliu Coposu și Blajul. Destinul unei generații, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2015; Corneliu Coposu și exilul românesc sub lupa Securității (documente și corespondență), București, Editura Universitară, 2017; Personalități sălăjene, din generația Marii Uniri, Cluj-Napoca, Editura Argonaut și Editura Mega, 2018; Corneliu Coposu sub lupa Securității (declarații, corespondență, conferințe și scrieri inedite), București, Editura Vremea, 2020 (lucrare distinsă cu premiul Fundației Culturale Memoria pentru cea mai bună culegere de documente); coautor (selectiv): Documente privind Zona Codru și Sub Codru din Sălajul istoric, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2017; Case, oameni și povești. Arhitectură și locuire pe Valea Someșului – Sălaj, București, Editura Universitară, și Zalău, Editura Porolissum, 2018; Colectivizarea agriculturii în Sălaj. Contribuții documentare (1949-1962), Cluj-Napoca, Editura Mega, 2020; Cartea de aur a județului Sălaj (1933-1937), Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2020; Case, oameni și povești. Arhitectură și locuire pe Valea Almașului – Sălaj, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2021; coordonator (selectiv): Monografia localității Bobota, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2013; ediții îngrijite, editor: Corneliu Coposu, Jurnal din vremuri de război, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2013, ediție îngrijită de dr. Marin Pop și ing. Cristian Fulger (ediția I/2013, ediția II/2014); Corneliu Coposu, Journal aus den zeiten des krieges, București, Editura Mica Valahie, 2015, ediție îngrijită și studiu introductiv de Marin Pop; Corneliu Coposu, Din cele trecute vremi. Jurnalist la Cluj (1935-1938), ediție alcătuită, îngrijită și studiu introductiv Marin Pop, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2016; Cooperativizare și decooperativizare în România (editor Marin Pop), Cluj-Napoca, Editura Mega și Editura Porolissum, 2019.


Data aparitie 2023
Editie Editia I
ISBN 978-606-797-977-0
Loc aparitie Cluj Napoca
Numar de pagini 466
Autor

Marin Pop

Numar pagini 466

Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Nota acordata produsului:

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi
Scroll