Fetita care privea trenurile plecand

Romanul, rod al documentării asidue a autorului, constituit sub forma mărturiilor mai multor personaje, implicate mai mult sau mai puțin direct în soarta familiei Strawczynski-Wins, reușește să urmărească parcursul tragic al protagoniștilor care încearcă să se pună la adăpost de prigoana nazistă împotriva evreilor în toată Europa și totodată să realizeze un tablou convingător, cutremurător, al acelei epoci de noapte a minții.

Din corul vocilor abil împletite ale martorilor se remarcă extraordinarul Domingo López Delgado, un luptător aproape legendar, un uruguayan care, la douăzeci și patru de ani, traversează Atlanticul să lupte pentru libertatea altei țări, se înrolează în Legiunea Străină și trece prin iadul fronturilor din Libia, Franța, Germania, până la victoria finală.

Și, desigur, Charlotte, fetița minunată, sensibilă, inteligentă și curajoasă, ale cărei amintiri constituie fundamentul întregului roman-document, puse la dispoziția noastră pentru ca să înțelegem dimensiunea ororii și a dramei trăite și cu speranța că vom evita să se repete.

Speranța, de altfel, este lumina călăuzitoare pe lungul și anevoiosul drum spre libertate al tuturor eroilor cărții.

„Aceasta este o poveste de dragoste,” așa își prezintă autorul romanul-document, „dragoste între părinți și copii, între frați, între îndrăgostiți, între prieteni, dragoste pentru viață, pentru libertate, pentru pământul natal.” Un sentiment pus la grea încercare în Al Doilea Război Mondial, un timp al descătușării urii celei mai înverșunate, dar care până la urmă învinge, „pentru că Viața triumfă totdeauna”.

,,Nu aveam cu ce să ne jucăm. De aceea, mama aduna de pe străzi acele foi volante pe care le împrăștiau naziştii şi colaboraţioniştii de la Vichy şi, cu sfântă răbdare, ne făcea jucării… Ce ironie! Trăiam închişi într-un dulap şi ne omoram timpul cu foile volante care îndemnau populaţia să-i denunţe pe evreii ascunşi!” – Charlotte, 8 ani