Fetele moarte

Exponent de marcă al literaturii latino-americane și unul dintre cei mai apreciați autori mexicani, Jorge Ibargüengoitia – dramaturg, scenarist și romancier – intrigă prin scriitura sa impregnată de umor negru, însă care își trage seva din teme sociale și filozofice esențiale. Romanul Fetele moarte pornește de la așa-zisele mărturii, redate „ca atare”, ale personajelor implicate; cu toate acestea, „Unele dintre evenimentele povestite aici sunt reale. Toate personajele sunt imaginare.”, ne avertizează dintru început autorul, sugerându-le astfel cititorilor săi și cheia în care trebuie lecturată această excentrică ficțiune. Povestea celor două surori patroane de bordel, care, parcă fără să conștientizeze, ajung, treptat, criminale în serie, este relatată realist, de un narator aparent neimplicat. În pofida acestui procedeu narativ ce mimează distanța emoțională, se mai conturează un personaj – complex și întunecat: Mexicul însuși, cu contradicțiile sale, cu frumusețea și corupția lui, cu simplitatea și misterul lui, cu personajele sale inocente ori stăpânite de rău.

În traducerea remarcabilă a profesorului hispanist Coman Lupu, cu o prefață de romancierul, poetul, dramaturgul, jurnalistul și criticul literar irlandez Colm Tóibín și o postfață de scriitorul și jurnalistul mexican Juan Villoro, romanul Fetele moarte se alătură titlurilor publicate în colecția „Clasici ai literaturii”.

„Există, la începutul cărții, o mențiune: «Unele dintre evenimentele povestite aici sunt reale. Toate personajele sunt imaginare.» Ibargüengoitia ne cere totodată să credem povestea și să acceptăm că el însuși a inventat o bună parte din ea. Dar ne cere, de asemenea, și să devenim părtași la un joc care este mult mai nuanțat, un joc în care tocmai subînțelesurile și subtilitățile refuză să aibă un înțeles la îndemână.” COLM TÓIBÍN, „Prefață”

„Matroane fără scrupule, ofițeri corupți, politicieni șarlatani, crime violente, cadavre în spatele casei… Fetele moarte este o carte îngrijorător de bună, a unui autor de o neîndoielnică și incitantă originalitate.” SALMAN RUSHDIE

„Ibargüengoitia este o voce literară fantastică, a cărei abilitate omnipotentă de a parodia dă dependență.” LETRAS LIBRES

„Ceea ce a făcut Ibargüengoitia în acest roman cu respectivele «simple statistici sau rapoarte» a fost să le ofere, în mod ingenios, cu viclenie, o «textură» aparte, astfel încât monotonia limbajului, tonul reținut și absența profunzimii psihologice să permită romanului să se îmbogățească atât prin ambiguitate, cât și printr-o indignare tainică. Ibargüengoitia creează un spațiu ficțional tulburător.” COLM TÓIBÍN, „Prefață”

„Fiecare dintre romanele lui Ibargüengoitia rămâne fidel devi­zei uneia dintre mătușile sale din Guanajuato: «Viața a vrut să fiu nefericită, dar eu n-am avut chef de așa ceva.»” JUAN VILLORO, „Postfață”