Fantoma de la opera (editia a II a)

Fantoma de la Operă, scrierea cea mai cunoscută a lui Gaston Leroux și, totodată, unul dintre cele mai populare romane clasice din literatura universală, pornește de la fapte reale petrecute în secolul al XIX-lea în Paris, dar și de la legenda care circula în epocă referitoare la moartea unei balerine.

Încă de la publicare (1910), povestea antieroului tragic Erik – Fantoma de la Operă, personaj care se înscrie în arhetipul damnaților Frankenstein-Heathcliff –, a sopranei Christine Daaé – tânăra talentată, cu suflet pur, care ajunge să fie obsesia Fantomei – și a vicontelui Raoul de Chagny a fascinat publicul în așa măsură, încât a transformat Palais Garnier din Paris, cadrul acțiunii, în cea mai faimoasă clădire de operă din lume. Îmbinarea perfect dozată de mister, atmosferă gotică, poveste de iubire și tragedie a făcut ca romanul să fie dramatizat și ecranizat, cu mare succes, în nenumărate rânduri în veacul scurs de la prima sa apariție.

„Un roman gotic despre dragoste, onoare și tragedie, cu un substrat înfiorător și obsedant.” The Daily Telegraph

„O venerabilă și foarte ecranizată poveste despre sentimente delicate și mărețe, cu o notă horror de-a dreptul înspăimântătoare.” The New York Times

„La peste o sută de ani de la prima ediție și la trei decenii de când Fantoma de la Operă a devenit încă și mai celebră, odată cu musicalul lui Andrew Lloyd Webber, romanul jurnalistului Gas­ton Leroux este mai incitant ca niciodată. La Londra, acolo unde premiera mondială a musicalului lui Webber a avut loc pe 9 octombrie 1986, se poate vorbi deja despre un adevă­rat fenomen, căci o seară petrecută în West End, Broadway-ul londonez, pentru a vedea un spectacol Fantoma de la Operă, musicalul depășit în longevitate doar de acela realizat după o altă carte celebră, Mizerabilii, a devenit deja una dintre cele mai iu­bite activități turistice.” Irina Margareta Nistor, „Prefață”

„Cum s-ar explica fascinația continuă, pasiunea extraordinară pe care povestea plină de intrigă, mister, dar și de detalii horror le stârnește? Poate că răspunsul se află în faptul că romanul de­scrie cu mare minuțiozitate culisele interzise spectatorului obiș­nuit. Sau poate că serafica, ingenua și mult îndrăgita Christine Daaé, eroina principală, este cea care cucerește definitiv privito­rul sau cititorul, care, oricât de experimentat, oricât de cultivat, va ajunge să se teamă pentru viața ei ca un «cititor inocent» și va încerca, parcă, s-o ocrotească pe cât îi va sta în putință.” Irina Margareta Nistor, „Prefață”