O zi din viata Deliei: asa cum le-a povestit-o trimisilor nostri speciali

Delia are nouă ani și o energie debordantă. Îi plac cărțile („Delia citește tot“, zic cunoscuții), călătoriile, muzeele de artă, muzica, animalele, în special melcii, și culorile. Asta pentru că Delia e artistă în toată puterea cuvântului și se pricepe de minune să găsească prilejuri de desenat. Cu creioane, carioci ori acuarele, imaginație nemărginită și talent pe măsură, ea zugrăvește cele mai năstrușnice întâmplări. De pildă, în această carte frumoasă ca un album, Delia a desenat povestea incredibilă-dar-adevărată a unei zile care a început la școală și s-a terminat în Olanda. Nu-i nemaipomenit?

”Vouă v-ar plăcea să locuiți, când veți fi mari, în magazine de delicatese? Dar să aveți meseria de excursioniști? Dar să vă antrenați pentru a fi cei mai grozavi cititori? Dar să fiți călători-vizitatori-de-muzee sau măcar târgoveți de plușuri? Sau, de ce nu, scufundători în Oceanul Pacific? Dacă da, cartea Deliei e ghidul perfect. O să vă dea tuturor idei, o să vă înveselească și o să vă bucure cu niște desene fantastice. Căci Delia știe perfect cum să pui un elefant înăuntrul altui elefant, cum să faci pisici sfârâitoare, și melci filozofi, și prințese cool, și o mulțime de minunății.” Ioana Nicolaie

”Primiți cu melcul? Eu zic să primiți, că rău n-o să vă pară… Delia e o colindătoare beton, iar melcul ei cu ștaif franțuzesc îi ține isonul de minune.” Florin Bican

”O vioiciune molipsitoare răzbate din ceea ce face Delia, fie că povestește, fie că desenează. Cartea ei e un fel de mic jurnal ilustrat. Portretele scriitorilor, prezentarea lui Melcovici („nu spui ține… persoană însemnată…“) și intervențiile acestuia, precum și călătoria în Olanda sunt bucățile mele preferate. În numai câteva pagini, Delia reușește să ivească un curcubeu de idei, emoții și imagini. La doar nouă ani, ea povestește atât pentru copii (sunt convins că vor adora cartea și că mulți dintre ei vor încerca să-i calce pe urme), cât și pentru adulți. Eu, unul, mă declar cucerit.” Ciprian Măceșaru