Doamnele de marti

Monika Peetz s-a nascut in 1963, in Germania. A studiat germanistica, stiintele comunicarii si filozofia la Universitatea din Munchen. Dupa excursuri in advertising, in dramaturgie si in lumea editoriala, din 1990 este redactor la Bayerischer Rundfunk in redactia de film, iar din 1998 a devenit autoare de romane cu un imens succes. 

Volumul Doamnele de marti s-a vandut in peste opt sute de mii de exemplare in numai jumatate de an, in Germania, si a fost publicat in douazeci si trei de tari.

„Minciunile sunt ca bumerangul. Se intorc si il lovesc pe cel care le-a lansat in lume, ca sa impiedice un rau si mai mare. Uneori imediat, alteori dupa ceva timp.“ - Monika Peetz, Doamnele de marti

  -------------------------------------

Cinci doamne, cinci prietene. Cu cincisprezece ani in urma, dupa absolvirea unui curs de limba franceza, cele cinci doamne au hotarat sa bea un pahar la Le Jardin si de atunci se intalnesc cu sfintenie in prima zi de marti, din fiecare luna. Au masa lor rezervata, aceeasi, langa semineu, si toata lumea le numeste doamnele de marti. Iar acum planuiesc ceva cu totul special, o calatorie la capatul careia nimic nu va mai fi cum a fost. Un roman despre prietenie si cinci destine, despre ceea ce credeai ca stii si, mai presus de toate, despre cat de mult te-ai inselat.

Cinci doamne, cinci prietene. Cu temperamente cat se poate de diferite. Caroline, avocat de meserie, consecventa si hotarata, Kiki, mereu indragostita, Eva, familista convinsa si sclava a cifrei patru. Are patruzeci de ani, patru copii si mintea in patru zari. Estelle, sotie de farmacist, femeie moderna si rasfatata, genul care isi indeasa peste masura in geamantane si ii lasa pe altii sa i le care. si Judith. Miniona si plina de gratie, regina dramelor din societatea lor, care prefera sa-si discute problemele la nesfarsit in loc sa le rezolve.

Iar acum se aflau in punctul de pornire: cinci doamne, cinci doamne de la oras, in the middle of nowhere. 
Caroline purta o palarie, Kiki o bandana adolescentina, Judith arborase o mina trista, Eva isi facuse eterna si neglijenta sa coada de cal, iar Estelle le privea pe toate prin lentilele ochelarilor sai de soare supradimensionati si mondeni. Brusc si-a dat seama ca nu se vedea nimic prin ei. Dar, dupa ce si i-a luat de la ochi, a trebuit sa constate ca ei nu aveau nicio vina, desi erau atat de intunecati, dupa toate exigentele ultimei mode. Nu se vedea nimic pentru ca pur si simplu nu era nimic de vazut. In afara de peisaj, bineinteles. Peisaj la nesfarsit.
Cursa care le adusese pana acolo se facea nevazuta spre linia orizontului, luandu-si cu ea si zgomotul de motor.

Monika Peetz, Doamnele de marti

-------------------------------------

An dupa an, Luc a ramas alaturi de doamnele sale de marti, fiind martor la transformarea talen­tatei juriste Caroline intr-o membra de vaza a baroului, si a pasionatei studente la medicina, Eva, intr-o familista convinsa in schimbul carierei sale de medic. si la evolutia lui Kiki, dupa examenul de bacalaureat. In cincisprezece ani, toate se schimbasera. Dintr-un birt obscur, Le Jardin devenise un punct de atractie mondena, iar chelnerul Luc ajunsese patron. Doar Estelle, o adevarata doamna din lumea buna si cea mai in varsta dintre ele, ramasese aceeasi. Tinea foarte mult la averea sa si la casa de vacanta din St Moritz, dar si la partidele de golf unde se dovedea mereu imbatabila. Iar Luc o banuia ca se nascuse imbracata in deux-piece Chanel.

Monika Peetz, Doamnele de marti

-------------------------------------

...dupa cum dezvaluia placuta de pe gard, o chema Rosa si ii bloca Evei calea, in toata maretia si puterea ei. Iesirea laterala nu era in niciun caz destinata oaspetilor amatori de o retragere discreta. Oferea doar accesul spre cocina mocirloasa a Rosei. si cum Rosa era un animal din principiu flamand, care probabil ca pradase in repetate randuri bucataria, usa nu avea clanta si pe partea ei. Iar cocina se invecina direct cu strada. Daca ar fi ajuns acolo, Evei nu i-ar mai fi ramas decat sa o ia spre dreapta, prin fata intrarii principale. si de acolo mai erau doar vreo suta de metri pana in statie. Asta daca reusea sa treaca de Rosa. Dar era captiva, fara nicio cale de scapare. 
Ceasul arata 8.03. 
Eva a facut un pas precaut si s-a scufundat pana la glezne in clisa aceea urat mirositoare. Monstrul porcin grohaia intaratat. Pe farfurie ar fi aratat mult mai ingrijit. 
– Pleaca... allez... du-te de-aici... disparez... 
Rosa nu parea deloc impresionata de vocea Evei, usor tremuratoare, ci dimpotriva, se apropia curioasa, pas cu pas, pe picioarele ei scurte si subtiri, cu ratul lucind de bale. 
– Nu o sa mai comand niciodata porc la restaurant. C’est promis. Te rog sa ma crezi, a implorat-o Eva. 
Oare de ce nu terminase cursul de franceza? Bestia nu avea cum sa priceapa comenzile, daca nu erau pe limba ei. Dar intre timp Rosa isi lipise ratul alunecos si moale de mana ei. Eva a inchis ochii si a inceput sa se smiorcaie pe tacute. Cat si-ar fi dorit sa nu fi dat peste ea asa un noroc porcesc. 
Acum. Trebuia. Sa. Treaca. De. Porc. Se grabea. Singura arma pe care o avea la indemana erau proviziile. Biscuitii, carnatii uscati, grisinele, tot ce cumparase aseara de la supermarket, ca sa-si refaca rezervele, s-a transformat pe loc in munitie. Oare te poti strecura mai usor pe langa un porc satul? In disperare de cauza, Eva i-a pus totul la dispozitie Rosei, care nu-si mai incapea in piele de entuziasm. Pana la ultima firimitura.

Monika Peetz, Doamnele de marti