D-l Ibrahim si florile din Coran

Domnul Ibrahim, privit drept arabul de pe strada evreiască, este de fapt un musulman sufit născut în Turcia, care deține de mulți ani o băcănie într-un cartier din Franța. Lumea consideră că este înțelept, pentru că bătrânul zâmbește mult, vorbește puțin și toată ziua stă nemișcat pe taburetul din prăvălie. Dar nu el se află în prim-planul poveștii, ci Moise zis Momo, un copil evreu de unsprezece ani, care fură din când în când conserve din magazinul domnului Ibrahim. 

Momo trăiește cu tatăl său deprimat într-un apartament întunecos și trist; băiatul spală, gătește și trebuie să se descurce cu puținii bani primiți de la tatăl care îl neglijează. Mama a plecat la scurtă vreme după nașterea lui Momo, luându-l cu ea pe băiatul mai mare, Popol, pe care tatăl ursuz îl evocă adeseori cu regret și afecțiune. Bănuit pe nedrept că sustrage bani, Momo se răzbună chiar la începutul poveștii, spărgând pușculița și cheltuind economiile pe o curvă de pe Rue Paradis. Însă inițierea în viața de bărbat nu înseamnă că Momo se maturizează și înțelege viața. El are multe de învățat și multe de schimbat în mentalitatea deprinsă de la tată, care nu mai crede în Dumnezeu și privește oamenii cu îndoială și dispreț. 

Apropierea de domnul Ibrahim are efecte miraculoase: Momo descoperă puterea pe care zâmbetul o are asupra celor din jur, învață modalități ingenioase prin care strânge bani din puținul oferit de tată, află că lentoarea este secretul fericirii și că dacă vrei să înveți ceva, nu citești într-o carte, ci vorbești cu cineva. Cu blândețe și înțelepciune, domnul Ibrahim se ocupă de Momo asemenea unui tată, cumpărându-i pantofi noi (pentru că un bărbat își petrece viața în numai două locuri: fie în pat, fie în pantofi), dezvățându-l să mai șterpelească (Momo, dacă furi, măcar vino și fură de la mine), oferindu-i importante lecții de viață, multe desprinse din Coranul pe care îl pomenește adeseori (ceea ce oferi rămâne la tine mereu, pe când ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna).