Cozonac. Transilvania

« Am deschis ochii într-o baie de lumină. Pereți văruiți, așternuturi albe, o rază orbitoare dar rece țâșnea pe șervetul ajurat de pe masă prin singurul geamlâc deschis. și Gene care mă pândea de pe scaun, ca un dulău de casă, nerăbdător. Intrase și ieșise de câteva ori pe ușa care scârțâia, dar n-o auzisem. E foarte cald, te sufoci aici, în brutărie, zice. Da, miroase a dulce, a bine. Pentru noi, mă simt datoare să-i spun dintre uriașele perne în care mă proptesc, așa e când e bine, e ca în paradis, adică e Paște și se fac cozonaci. »